Bilete byron - concert acustic / Expirat / 24.01 - 24 ian, ora 20:00 - Expirat Halele Carol - iaBilet.ro
Exclusiv pe iabilet.ro

byron - Concert acustic / Expirat / 24.01

Jo, 24 ian, ora 20:00

byron se întoarce la Expirat, în varianta acustică. Pe 24 ianuarie.

byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci 6 albume de studio și trei DVD-uri live. Sunt obișnuiți să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime), pentru că era o provocare de neratat și au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România.

Din când în când fac concerte de improvizație 100% (seria Impromptu) și în decembrie 2014 au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe.

În prezent promovează cel mai nou disc, „Eternal Return”, înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.

La sfârșitul anului 2016, trupa a susținut un turneu național pentru sărbătorirea a 10 ani de activitate, concertul de la București fiind filmat și difuzat de Televiziunea Națională. Începutul lui 2017 a adus cu el câte un album propriu de studio de la fiecare membru al trupei (plus sunetistul), cele cinci materiale fiind reunite în proiectul comun „Solo Together”.

Primul single lansat în 2018, „Anima", este una dintre piesele compuse și înregistrate de către formație în luna ianuarie în songwriting session-ul avut la Transylvania Guesthouses în Cincșor, jud. Brașov, piese care vor apărea pe viitorul album de studio byron. Din aceeași sesiune de compoziție, trupa a lansat în toamna lui 2018 piesa „Continuum” înregistrată alături de Lucia, cel mai recent single.

Site: http://www.byronmusic.ro
YouTube: https://www.youtube.com/user/byronvideos
Bandcamp: https://byron.bandcamp.com

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, sector 3), Casa de Balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Online pe www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin PayPal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele nu se mai pot cumpăra online.