Concert Next EX pe 18 aprilie la Doors Club – Constanța
Joi, 18 aprilie, după ora 21:00, trupa indie/electro Next EX revine la Constanța pentru un concert în Doors Club (str. Traian nr. 68 A). Biletele la concert sunt disponibile în avans în rețeaua www.iabilet.ro la prețul de 20 de lei (30 de lei la intrare, în seara concertului).
Next EX – Superhero (official video)
https://youtu.be/jpPgPjP7eLk
Debutând în vara anului 2016 cu single-ul „Hey Girl (Self-Conscious Talk)”, Next EX au crescut repede în preferințele unui public doritor de ceva nou. Piesa a fost primită excelent, fiind difuzată în heavy rotation la Radio Guerrilla unde trupa a avut și prima apariție într-o emisiune live, în cadrul Guerrilla LogOUT cu Bogdan Șerban. Următorul single, „Close”, lansat la scurt timp, a venit să completeze imaginea proaspetei formații: un sound actual, electro/pop cu baze alternative, o atmosferă electrizantă, dark glam, versuri personale cântate de o voce feminină versatilă și expresivă.
Aflat în lucru timp de mai bine de doi ani, albumul de debut Next EX, intitulat „Mistakes”, a fost lansat la finalul anului 2017. Anul 2018 a găsit formația pregătind un nou material de studio, lansând un single proaspăt - „Holy Grail” - însoțit de un videoclip spectaculos, filmat dintr-un singur cadru, participând la seria de evenimente Street Food Festival din toată țara (concertând în opt orașe) și concertând la două festivaluri internaționale de tip showcase, dedicate tinerelor formații ce aspiră la o carieră internațională: EEMC (Sibiu) și Indirekt Showcase (Belgrad). Noul videoclip Next EX, „Shape Me”, a fost lansat la începutul lui 2019.
Next EX – Shape Me (official video)
https://youtu.be/PQlbR8z61E0
Hai așadar pe 18 aprilie la concertul Next EX din Doors Club! Biletele se găsesc în avans în rețeaua www.iabilet.ro.
https://www.facebook.com/nextexofficial/
https://www.instagram.com/nextexofficial/
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.