Bilete Festivalul Custom Resita - 5-7 iul - Poiana Golului - iaBilet.ro

Festivalul Custom Resita

Poiana Golului, Reșița
5-7 iul

Între 5, 6 și 7 iulie are loc Custom Reșița, în Poiana Golului, unde vin peste 20 de trupe să cânte pe scena festivalului, chiar în mijlocul naturii.

„Festivalul e o reacție directă a celor care înțeleg că moștenirea industrială poate fi combinată cu speranța pentru un viitor frumos - o reconversie de la industrie la artă printr-un festival construit în jurul celui mai complet și complex gen muzical care există: rock-ul. De la rock-ul clasic pe care tinerii anilor `80 îl ascultau în grupuri de prieteni, ascunși în apartamentele comuniste, până la rock-ul progresiv al zilei de azi, care reprezintă exprimarea unei libertăți câștigate cu greu, trecând prin alternativ sau surf rock – pe toate le vom vedea între 5 și 7 iulie, în Poiana Golului care veghează peste Reșița”, transmit organizatorii evenimentului.

Artiști din Finlanda, Germania, UK, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova și România promit trei zile de spectacol sus, pe deal, deasupra Reșiței.

Astfel, au fost puse în vânzare și biletele pentru o zi la prețul de 100 lei, iar organizatorii anunță line-up-ul festivalului, după cum urmează:


5 iulie
Camera 101
Rockabella
Gândul Mâței
Altar
Celelalte cuvinte
The Rasmus
DORO

6 iulie
Dimitri`s Bats
Baby Elvis
Melting Dice 
Alternosfera
The Massive Wagons
John Newman

Uriah Heep 


7 iulie
Adam`s Nest   

Multiverse

The Road Band & Dean Bowman

Alex Calancea & Lupii

byron
UDO
Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra

Custom Reșița se adresează tuturor generațiilor de vârstă, încurajează părinții să își aducă copiii la festival, să vină să petreacă un weekend prelungit într-un mediu plăcut, în aer liber, pe platoul de deasupra orașului. Evenimentul va fi o revelație într-un spațiu care va aduce aproape comunități, oameni diferiți, multă muzică și ateliere pentru copii și adulți care vor să scape pentru un weekend de problemele zilnice. Va fi mai mult decât un festival; va fi o stare de spirit în care vechiul și noul se vor îmbina armonios, demonstrând că faliile între generații nu trebuie să existe.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Cumpără bilete

Nr. bilete
Abonament

250 lei

Mai sunt doar 28 bilete disponibile

Bilet - 1 Day

100 lei

Dacă ai un cod de voucher, click aici