Bilete John McLaughlin & The 4th Dimension - 18 apr '19, ora 20:00 - Sala Palatului - iaBilet.ro

John McLaughlin & The 4th Dimension

Sala Palatului, București
Jo, 18 apr '19, ora 20:00

John McLaughlin & The 4th Dimension în concertul jazz al anului 2019, la Jazz Night Out! Pe 18 aprilie 2019, influentul chitarist John McLaughlin concertează la Sala Palatului, alături de grupul său, The 4th Dimension, eveniment prezentat de Twin Arts în cadrul seriei Jazz Night Out.

Nici un elogiu la adresa sa nu pare extravagant, nici un premiu prea mare, nici un piedestal prea sus.

Numele lui John McLaughlin este unanim asociat cu fantezia, inovația, geniul muzical, viziunea, longevitatea artistică și extazul milioanelor de melomani din întreaga lume.

Figură iconică în panteonul marilor instrumentiști, John McLaughlin este unul dintre cei mai versatili și creativi chitariști contemporani, pionier al jazz-rock-ului și un ambițios explorator al unor genuri diverse precum blues-ul, flamenco, muzica clasică sau muzica tradițională indiană.

Recunoscut pentru virtuozitatea desăvârșită, rapiditatea dezarmantă, dar și pentru armoniile sofisticate, chitaristul are în palmares două premii Grammy pentru Best Improvised Jazz Solo și Best Jazz Instrumental Album, patru nominalizări la aceleași premii Grammy, dar și numeroase titluri de Guitarist of The Year acordate de cunoscuta publicație Down Beat.

Numit de Jeff Beck și Pat Metheny ‘’cel mai bun chitarist în viață’’, McLaughlin s-a născut în anul 1942, în Yorkshire, Marea Britanie, și a început studiul chitarei la vârsta de 11 ani.

Atras inițial de blues și swing, muzicianul și-a format propriul grup și a debutat în 1969 cu excelentul disc Extrapolation. Este și anul în care se mută în New York, unde îl așteptau înregistrări cu marii instrumentiști Tony Williams și Miles Davis. De altfel, cu Miles Davis a colaborat pe nu mai puțin de cinci albume de studio, inclusiv Bitches Brew, primul disc de aur al celebrului trompetist american.

Este doar începutul unei cariere spectaculoase și prolifice de peste cincizeci de ani, de-a lungul căreia McLaughlin a cântat cu Jimi Hendrix, The Rolling Stones, Jeff Beck, Carlos Santana, Jaco Pastorius, Chick Corea sau Wayne Shorter, tonul său inconfundabil de chitară putând fi auzit pe nu mai puțin de 70 de discuri de studio, live-uri și compilații.

Colaborarea cu alți doi chitariști de geniu, Al Di Meola și Paco de Lucia este legendară printre iubitorii acestui instrument, dar proiectul cu care John McLauglin a intrat în istoria muzicii definitiv este fără îndoială Mahavishnu Orchestra, grup ce a definit și popularizat jazz rock-ul, influențând totodată generații întregi de instrumentiști.

Un alt proiect la fel de apreciat a fost Shakti, formulă ce-i mai reunea pe L. Shankar, (violonist cunoscut pentru colaborarea cu Peter Gabriel), Zakir Hussain, Ramnad Raghavan și T.H. Vinayakram. Muzical, trupa combina elemente tradiționale indiene cu jazz, într-un fusion acustic devenit etalon la acea vreme.

Se spune, și nu avem prea multe motive să ne îndoim, că John Mclaughlin este unul dintre primii muzicieni occidentali care au cântat muzică tradițională indiană în fața unui public indian.

Pe 18 aprilie, ora 20’00 la Sala Palatului, John McLaughlin va concerta cu grupul său 4thDimension, din care mai fac parte excepționalii instrumentiști Ranjit Barot-tobe, Etienne Mbappe-bas, Gary Husband-clape, tobe. Grupul are la activ patru discuri, editate între 2010 și 2017.

Accesul publicului se face începând cu ora 19:00.

Cumpără bilete în presale!
Până pe 31 august ai șansa să cumperi bilete la prețurile de 121 lei, 148 lei, 175 lei, 229 lei. După această dată biletele vor costa 135 lei, 165 lei, 195 lei, 255 lei în funcție de categorie. Biletele la categoria VIP costă 350 de lei și nu sunt incluse în campania de presale.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Bilete la concerte, spectacole, teatru si standup
Lider in ticketing electronic in Romania. Peste 1 milion de bilete vandute pe an la concerte, evenimente, teatru si standup
iabilet.ro


Online pe www.iabilet.ro, puteți plati cu cardul prin Paypal, pe factura Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară.

Video
https://bit.ly/2mBaaJ4

Cumpără bilete

Vezi harta locurilor
Nr. bilete
VIP

350 lei

Categoria 2

195 lei

Categoria 1

255 lei

Categoria 3

165 lei

Categoria 4

135 lei

Dacă ai un cod de voucher, click aici