Classix Concert :: Treeline
Classix continuă în luna mai cu un proiect european de amploare, semnat de compozitorul britanic Graham Fitkin, care reunește comunități din zece țări într-o călătorie artistică dedicată arborilor, biodiversității și relației dintre oameni și mediul înconjurător.
Proiectul a fost conceput ca un traseu parcurs cu bicicleta, de peste 4000 km, care pornește din România și ajunge în Marea Britanie. Treeline urmărește astfel o linie simbolică a pădurilor europene, de la zone de pădure seculară până la fragmentele rămase în peisajul contemporan. În fiecare loc, comunități locale, de la artiști și instituții culturale până la școli, universități și organizații de mediu, au ales câte un arbore reprezentativ și i-au documentat povestea, contextul și semnificația.
Aceste materiale, alături de înregistrări de teren și de sunete specifice fiecărui arbore, sunt integrate de Graham Fitkin într-o lucrare pentru pian, keyscanner și ansamblu de coarde. Instrumentul devine astfel un mediu hibrid, capabil să redea un „instrument forestier” imaginar, în care natura și tehnologia se întâlnesc.
Pentru România, sursa de inspirație este teiul lui Eminescu din Iași, un reper simbolic și cultural, transpus în sunet prin materiale autentice realizate de comunitatea Classix și ulterior adaptate în texturi sonore noi de către Graham Fitkin.
Rezultatul este o compoziție amplă și stratificată, care explorează relația dintre oameni și mediul înconjurător, oferind o perspectivă sensibilă asupra fragilității și importanței ecosistemelor.
15 mai 2025 | 20:00 | Palatul Culturii Iași | acces de la 19:45
Artiștii concertului:
Graham Fitkin (UK) – pian, keyscanner
Classix Quintet (RO)
Luciana Dumitriu – vioara I
Maribel Coteanu – vioara II
Emma Popa – violă
Rareș Butnaru – violoncel
Andrei Anton – contrabas
Organizatori:
Asociația Industrii Creative
Showberry
Partener instituțional:
Complexul Muzeal Național „Moldova” – Palatul Culturii Iași
Partener strategic:
DAC Music Performance
Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Prin achiziționarea biletului, participanții își oferă acordul privind utilizarea imaginilor fotografice și a înregistrărilor audio și video în scopul promovării activităților proiectului de către organizatori și parteneri.
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2F7d%2F00000396267-b991.jpg)