Dragostea durează opt ani
„Dragostea durează până când unul dintre parteneri își amintește unde a pus lista cu defectele celuilalt”
O comedie cu mult haz, ironie și realism romantic, unde nimic nu este ce pare, iar iubirea e tratată ca o glumă… serioasă.
Producție a Teatrului Metronom, cu o distribuție sclipitoare:
Leonid Doni, Sergiu Costache și Nicoleta Hâncu,
o scenografie semnată de Maria Nicola,
picturi: Bogdan Andronic Andronicuss
Varsta minima de acces la spectacol este de 12 ani
Într-o seară rece de aprilie, Adina și Radu, un cuplu cu „vechime” de opt ani, încearcă să-și sărbătorească aniversarea… fără a se omorî reciproc!
Își instalează cortul și speranțele la malul mării, dar vântul nu e singurul care le tulbură planurile.
Se ceartă, se împacă, suspină și trec cu ușurință de la agonie la extaz.
Când în scenă intră Artistul, un pictor boem cu un spirit liber cât plaja pustie, povestea o ia razna.
Pregătiți-vă pentru o călătorie amuzantă de 1h30, unde „romantismul” și „războiul celor două sexe” merg mână-n mână până în zori, la răsăritul soarelui la malul mării.
Întâlnirea cu Artistul, un spirit liber cât o zi de vară, este ca un cocktail de surprize, ironii și adevăruri incomode care îi zguduie pe cei doi din toate perspectivele – inclusiv cea amoroasă.
Dragostea durează opt ani este o invitație să vezi relațiile romantice prin lentila sincerității (și a comediei), unde fiecare ceartă poate sfârși în râs și fiecare împăcare e doar o scuză pentru următoarea înfruntare. Iubirea are termen de garanție?
Veniți să aflați, dar un lucru e sigur: râsul e inclus în prețul biletului!