Recital Charles Hamelin - Festivalul Enescu la Cluj-Napoca
Miercuri, 4 septembrie '19, ora 19:00
Tânărul pianist canadian Charles Hamelin are deja la activ numeroase premii internaționale și este invitat să cânte pe scene importante ale muzicii din Londra, Lyon, Münich, Paris, Varșovia, dar și în Japonia. Este considerat unul dintre vârfurile generației sale. În prezent, lucrează în mod constant cu pianistul Jean Saulnier.
Pentru confortul tuturor spectatorilor, intrarea copiilor sub 6 ani, în sala de spectacole, nu este permisă.
Primul său album solo, cu lucrările târzii ale lui Chopin, a fost lansat în 2015, urmat de cel de-al doilea album cu lucrările lui Chopin, Beethoven și Enescu, în 2016. L-a descoperit pe Enescu în 2014, în cadrul unui Festival de Cameră din Danemarca, declarând că atunci a descoperit o abordare cu totul diferită în ceea ce privește muzica.
Acest eveniment face parte din seria de recitaluri ale Festivalului Enescu la Cluj-Napoca, care au loc în perioada 4 - 14 septembrie 2019.
PROGRAM
Debussy Images oubliées
Rahmaninov Morceaux de fantaisie op.3
Enescu Suita I pentru pian
Prokofiev Sonata a IV-a pentru pian
Durata concertului: 1h45
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.