Sărbătoarea noastră de suflet, la a XI-a ediție ajunsă, ne face să ne gândim la tot ceea ce ne reprezintă pe noi, cei de la Crama Marcea. Suntem un mix de oameni, povești, trăiri, istorii, întâmplări și avem în comun dragostea față de locul în care trăim, față de tradiții și față de origini.
Pe scena de la Marcea au cântat mulți dintre artiștii pe care noi îi iubim și îi știm de atâta timp, au cântat și artiști aflați la început de drum, au cântat și lăutari autentici, cantautori şi nu numai.
Anul acesta, de Sumedru, am decis că ne vom întâlni cu trupele noastre. Când spunem noastre, vorbim despre identitatea locului, despre apartenența la o comunitate, despre mândria pe care o ai legată de locurile natale. Așadar, vă introducem:
Nuanțe - trupa de puști nebuni din Pitești care povestesc despre Dobrin, deși nu cred ca l-au văzut jucând vreodată, însă înțeleg poate mai bine decât oricine ce înseamnă o identitate și mândrie a originalului.
Rana - copiii sensibili, artiștii fără de care poate nu existau concertele de la Marcea, cei care cântă despre dragoste, trăiri, simțiri și te fac și pe tine să simți.
Tentații - multe amintiri frumoase, trupa care ne face pe noi să ne retrăim tinerețea, să ne aducem aminte de copilărie și cat de intens trăiam muzica rock ce atunci ne era dezvăluită.
Myst - copiii blues-rock ai Piteștiului, virtuoși și super talentați, care se bucură de fiecare dată când sunt pe scenă și cântă pentru public.
Vom aprinde focurile pe dealul Marcea și vom încheia sezonul 2024 de evenimente în aer liber vineri, 25 Octombrie, la ora 17.00.
Dress code: mai de toamnă așa:)
Accesul copiilor sub 14 ani - gratuit.
Accesul minorilor se face doar însoțiți de un adult.