
Alba Iulia: Serate Lirice
Vocea umană este expresia unică a personalității. Intonația, accentul, ritmul vorbirii, tăcerile, ezitările sunt tot atâtea indicii despre ceea ce suntem, cum suntem, cum gândim, ce stare de spirit avem.
Soliștii Iulia Merca, Geani Brad și Petre Burcă și-au pus vocile în slujba muzicii de operă, iar în acest recital, alături de invitata specială și colega lor, Lorena Puican, și-au propus să exploreze modul în care muzica vocală ne poate conduce înspre intense trăiri ale bucuriei sau ale tristeții și ale nostalgiei sau exuberanței.
Ne vom bucura de muzica lui Rossini sau Bizet, dar și de magia muzicii românești clasice sau de petrecere.
Mulțumiri speciale pianistei Irina Indrei care s-a alăturat voluntar proiectului nostru și ne va acompania la pian, deoarece toate acestea se desfășoară pentru a veni în ajutorul tinerilor aflați la început de drum, în descifrarea valențelor vocale.
Turneul Serate LiricoTeatrale este organizat de Asociația Culturală „Alexandru Fărcaș”, sub egida Academiei Naționale de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, în vederea susținerii Concursului Național de Canto „Alexandru Fărcaș”. Toate fondurile obținute vor fi direcționate pentru acest Concurs. Copii sub 14 ani si persoanele cu dizabilități au acces gratuit.
Soliştii Iulia Merca, Geani Brad si Petre Burcă fac parte din compartimentul solistic al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, cu un parcurs artistic de peste 20 de ani în ţarǎ şi în strǎinǎtate.
Ei au excelat în cele mai celebre titluri de operǎ cum ar fi Il Barbiere di Siviglia de G. Rossini, La Traviata, Aida sau Nabucco de G. Verdi, Carmen de G. Bizet sau My Fair Lady de Fr. Loewe, etc. De asemenea s-au remarcat în interpretǎri deosebite ale repertoriului de operǎ sau cântec românesc (S. Toduță, G. Enescu, Pascal Bentoiu sau Edmond Deda).
Iulia Merca – mezzosopranǎ, personalitate versatilǎ cu activitate artisticǎ în operǎ, teatru şi caffe-concert. Geani Brad – bariton, cu un timbru vocal catifelat şi generos, Lect. Univ. Dr al ANMGD, discipol direct al Maestrului Alexandru Fǎrcaş. Petru Burcă – basso buffo, o prezenţǎ arzǎtoare şi captivantǎ, cu specializare pe repertoriul de comedie.
Lorena Puican – soprană, una dintre cele mai apreciate voci ale generatiei tinere, o prezență fermecătoare și expresivă, cu un repertoriu extins de operă, musical, lied sau caffe-concert. Biletele se pot achiziționa online din rețeaua iabilet.ro, și fizic înainte cu 30 de minute de începerea concertului.