După o vară încarcată în care au traversat întreaga Românie, întâlnindu-se cu publicul din Arad (Festivalul Berii), Iași (Rocanotherworld, Afterhills), de pe litoral (Europa FM live pe plajă) sau de pe Transalpina (Slowriders festival), Alex & The Fat Penguins încep toamna în forță prin lansarea unui nou single.
Quantum Physics, o piesă cu o încarcatură emoțională puternică, are pregatit și un videoclip care va vedea lumina internetului la finalul lunii septembrie, urmând ca pe 9 octombrie, în Clubul #Quantic, să îl cântăm împreună live cu energie într-un show 100% electric.
Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.
Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.