Bilete Bistrita: Dirty Dancing - Spectacol de Teatru-Dans - 29 iun, ora 19:00 - Palatul Culturii Bistrita - iaBilet.ro
Bistrita: Dirty Dancing - Spectacol de Teatru-Dans

Bistrita: Dirty Dancing - Spectacol de Teatru-Dans

Luni, 29 iunie, ora 19:00
Acces General
Dacă ai un cod de voucher, click aici

Biletele sunt returnabile

După plată, persoanele juridice pot solicita factura pe iabilet.ro/facturi

Doar o mică verificare
Spectacolul, în ciuda referinței evidente la titlul filmului clasic din 1987 (care a avut premiera în Polonia în anul de referință 1989), nu reprezintă o reinterpretare a acestuia. În schimb, este un răspuns autonom și radical la ideea de dirty dancing („dans murdar”) ca metaforă a transgresiunii.

Ne interesează dansul înțeles nu ca o coregrafie a mișcării, ci ca un act performativ de depășire a normelor sociale: etice, estetice și emoționale. Dirty Dancing este un dans impur, rușinos, senzual, incomod dar în același timp eliberator și transformator.

 

Împreună cu patru performeri de la M STUDIO, am creat un studiu al „performanțelor stânjenitoare” individuale. Fiecare dintre artiști și-a dezvoltat propriul alter ego scenic și un set de acțiuni și gesturi aflate la granița dintre jenă, ridicol și plăcere. Un element-cheie al procesului a fost conceptul de guilty pleasure („plăcere vinovată”), înțeles nu ca divertisment de cultură pop, ci ca practică de depășire a barierelor sociale și de testare a limitelor confortului personal. Am explorat ce se întâmplă atunci când plăcerea nu mai este împovărată de sentimentul de vinovăție.

Spectacolul investighează potențialul politic al performanței stânjenitoare ca strategie de rezistență împotriva așteptărilor, normelor și presiunilor sociale. Ne interesează dacă, prin încălcarea voluntară a limitelor „bunului gust” și ale convenției, este posibil să se ajungă la o nouă calitate a prezenței mai autentică, mai corporală și mai sensibilă la propriile emoții.

În acest sens, Dirty Dancing nu este un spectacol destinat unei analize intelectuale de la o distanță sigură. Este un eveniment care implică spectatorul la nivel corporal și emoțional, invitând la empatie, la rușine resimțită prin intermediul celorlalți și la râs împărtășit. Este, de asemenea, o propunere riscantă, dar sinceră de a privi propria stânjeneală ca pe o poartă către libertate.

Spectacol realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, al Uniunii Europene și al Administrației Fondului Cultural Național.

Finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

 

Atenție!

Acest spectacol este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Conține efecte de iluminare stroboscopică, motiv pentru care nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate.

 

 

Concept, regie, scenografie: Eryk Makohon

Dramaturgie: Daria Kubisiak

Asistent de regie și coregraf: Paweł Łyskawa

Costume: Zsuzsi Szőke

Performeri: Emília Polgár, Eszter Nagy, László Szekrényes, Zoltán Deák

Căutăm bilete și pe dăBilet.ro...