Brasov: Implant Pentru Refuz & Underwaves - Transilvania Rhythm
TRANSILVANIA RHYTHM
Maraton muzical 13 octombrie - 30 octombrie Rockstadt
"Muzica aduna comunitatea"
Scopul proiectului cultural "Transilvania Rhythm" este de a promova diversitatea culturală prin intermediul muzicii și de a aduce împreună comunitatea din Brașov și din împrejurimi, precum și turiști și vizitatori din alte părți ale țării sau din străinătate.
Proiectul este pentru toti iubitorii de muzică de toate vârstele, care caută experiențe culturale variate prin genurile muzicale care variază de la pop la rock, de la muzică electronică la muzică lăutărească, dar și muzică clasică sau jazz/blues, Hip Hop sau Afro.
Activitățile principale ale proiectului constau în organizarea a 25 de concerte, 32 de nume importante in scena muzicala în două săli de concerte diferite, Kruhnen Musik Halle și Rockstadt Musik Halle, timp de 13 zile, cu un program care variază zilnic și include 13 genuri muzicale diferite. Astfel, publicul va avea oportunitatea de a experimenta și descoperi diverse stiluri muzicale.
IMPLANT PENTRU REFUZ
Călătoria Implant Pentru Refuz a început în vara anului 1995 în Timișoara, formația ieșind în evidență printr-un sunet nou, specific și un mesaj direct, profund ancorat în actualitate.
Până în prezent, Implant Pentru Refuz a lansat 9 albume, fiecare reprezentând o treaptă evolutivă prin care a trecut formația. Fiecare reușită, fiecare eșec, devine o nouă piatră de fundație, un nou postament pentru viitoarele albume. Implant Pentru Refuz pune suflet în întreaga sa creație, reușind să împartă puternice sentimente cu ascultătorii săi. Formația a crescut de-a lungul celor peste 27 de ani de existență printr-un sunet mereu proaspăt și versuri atent conectate la realitate. Cu o muzică pe deopotrivă sensibliă și în același timp plină de energie, Implant Pentru Refuz scrie o poveste complexă în cultura muzicii contemporane din România.
Componenta:
Octavian Horvath – voce (1995 - prezent)
Valentin Popescu – chitara (2000 - prezent)
Razvan Nicov - chitara (2006 - prezent)
Czifrak Stefan - bass (2009 - prezent)
Alexandru Hera - tobe (2012 - prezent)
UNDERWAVES
2017
Trupa s-a infintat in data de 16 Noiembrie, 2017, atunci avand loc si prima repetitie. Ideea formarii trupei a plecat de la Ana (solista), urmatorul membru fiind Bogdan (bass) apoi Rat (tobe) si nu in cele din urma Carol (chitara). Stilul de muzica abordat este o combinatie de genuri pornind de la alternative metal, nu-metal si groove metal cu influente metalcore si deathcore.
2018
Underwaves in vara anului 2018 A fost un an de sacrificiu din punct de vedere concertistic, trupa existand doar in sala de repetitii pentru o buna perioada de timp, aparitiile live concentrandu-se in ultimele doua luni ale anului. In vara anului 2018 Underwaves au fortat un hiatus de aproape 3 luni dupa care au revenit, in prezent avand o serie de compozitii proprii
ce apar pe albumul de debut “HIATUS”. Finalul anului ii prinde in studio unde inregistreaza materialul ce va fi lansat in aprilie 2019.
2019
Anul a inceput bine, atat in orasul natal, cat si in alte orase, unde trupa a deschis si cateva concerte ale unor trupe straine. Luna aprilie a venit odata cu lansarea albumului pe toate platformele de streaming si pe social media, dar si cu o serie de concerte de promovare a acestuia. O luna mai tarziu, Underwaves castigau locul 1 la festivalul Rock'n'Iasi Open Air, fiind cea mai votata trupa de catre public. Astfel au cantat la primul lor festival open air, pe aceeasi scena cu Harakiri for the Sky, Electric Moon si Bucovina. In aceeasi luna, trupa ajungea la Bucuresti, la Encore Metal Festival, unde impartea scena cu alte trupe internationale precum Theatre des Vampires si Fallcie. Seria de concerte a continuat, pe parcursul verii Underwaves fiind prezenti la festivaluri precum Barock Fest sau Rock la Mureș Festival, dar si la cateva festivaluri moto.
Underwaves live la Rockstadt Extreme Fest 2019
Probabil cea mai importanta aparitie a anului a fost cea de la Rockstadt Extreme Fest, unde trupa a cantat pe aceeasi scena cu Six Feet Under, Korpiklaani, Candlemass, Onslaught si Ghost Iris. Vara s-a terminat cu participarea la Posada Rock Festival, in finala concursului dedicat trupelor, unde brasovenii au cantat alaturi de Moonspell, Tiamat, Soen, Entombed AD si Diamond Head. Ultimele concerte ale anului au fost in diverse orase, fie la festivaluri indoor, fie alaturi de alte trupe romanesti. In luna decembrie, trupa a ajuns din nou in studioul Grand Way Studios, de data aceasta pentru a inregistra un single al piesei “Prayers” ce urmeaza a fi lansat anul viitor.
Pe scurt, 2019 a insemnat:
✓ Peste 10.000 km parcursi exclusiv in Romania
✓ Un album de debut
✓ Primul concurs castigat
✓ Prima difuzare la radio
✓ Primul interviu
✓ 14 orase
✓ Primul merchandise
2020
In primele luni ale anului, din cauza pandemiei COVID-19, trupa a fost fortata sa anuleze turneul programat si sa se concentreze pe productie si compozitie muzicala.
Programarea turneului de primavara In vara anului 2020, au avut loc cateva schimbari de componenta, noul basist fiind Razvan, iar noul tobosar devenind Dani.
Vă așteptăm!
Info
16+
Accesul minorilor sub 16 ani este STRICT INTERZIS!
Ne rezervăm dreptul de a refuza accesul oricărei persoane care nu se încadrează în regulile de de acces de la data spectacolului iar contravaloarea biletului de spectacol nu se va returna.
Prin achiziționarea biletului la eveniment, cumpărătorul a luat la cunoștință condițiile de acces.
În cadrul acestui eveniment se vor face fotografii, se va filma și se vor face înregistrari audio care pot conține vocea și imaginea voastră. Participarea la acest eveniment reprezintă acordul tău implicit pentru a folosi materialele foto/video/audio pe plaformele de social media proprii și ale partenerilor noștri