Pentru că sala noastră este foarte mică și fiecare loc vândut înseamnă foarte mult pentru noi, vă rugăm, pe cât posibil, să selectați locurile astfel încât să nu rămână locuri singulare în margini sau în restul sălii. Locurile fiind foarte aproape de scenă, iar rândurile de doar 6 scaune, vizibilitatea este excelentă în toate punctele, inclusiv în cele situate în capătul rândului.
Nu poți muri decât atunci când ai trăit cu adevărat – aşa că trăieşte-ți clipa!
Cine-ar fi crezut că sinuciderea poate fi motiv de comedie?
Clinica Sinucigaşilor este locul care îți garantează că vei scăpa de toate neliniştile, problemele şi angoasele existențiale prin plecarea spre o lume mai bună. În sala de aşteptare a clinicii se reunesc patru personaje savuroase, care ajung să vorbească despre iubire şi absolut, limite interioare, căutarea fericirii şi nevoia de a fi apreciat. Astfel se naşte această comedie senzațională a actualității, un teatru al speranței care scoate în evidență faptul că oricât de insignifiantă şi ratată ar fi viața cuiva, aceasta merită trăită până la capăt!
În ciuda titlului dur, Clinica Sinucigaşilor este un spectacol vesel care stoarce din spectatorii săi speranțe, gânduri pozitive şi bună dispoziție. Până la urmă… nu e dracul chiar atât de negru!
De Gabriela Mihalache
Cu: Dorin Enache, Grațiela Popa, Ionuț Iftimiciuc, Alex Vlad, Patricia Ionescu, Adrian Pantelimon, Tina Țifescu, Adrian Luican
Regia: Cristian Bajora
Durata 2h (fără pauză)
Înainte de a achiziționa bilete la Teatrul În Culise vă rugăm să țineți cont de următoarele aspecte:
Spectacolele Teatrului În Culise pot fi nepotrivite pentru anumiți spectatori, foarte tineri sau mai conservatori, datorită tematicilor abordate sau limbajului liber folosit. Vă rugăm să aveți în vedere acest aspect atunci când achiziționați biletele.
Biletele achizitionate își pierd valabilitatea la ora anunțată pentru începerea spectacolului, iar accesul în sală nu mai este permis. În cazul în care alegeți să părăsiți sala în timpul spectacolului nu veți mai putea reveni în interior.
Teatrul În Culise își rezervă dreptul de a evacua din sală persoane care prezintă comportamente antisociale sau deranjează buna desfășurare a evenimentului prin zgomote sau discuții care nu au legatură cu atmosfera normală din timpul unui spectacol de teatru.
Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca în timpul spectacolului să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.