Bilete Concert Vita de Vie & Alex and the Fat Penguins - 17 sep, ora 20:00 - Amfiteatrul Mihai Eminescu - iaBilet.ro
Concert Vita de Vie & Alex and the Fat Penguins Acustic
Exclusiv pe iabilet.ro

Concert Vita de Vie & Alex and the Fat Penguins

Jo, 17 sep, ora 20:00

Mergand uneori pana la clasic, swing sau bossanova, ACUSTIC inseamna cele mai reprezentative melodii Vita de Vie, reorchestrate intr-o maniera unica. Folosind doar instrumente naturale precum pianul, violoncelul, contrabasul, flautul, cavalul, o serie de chitari acustice neconventionale si percutii etnice, proiectul ACUSTIC, lansat in 2012, a devenit parte integranta din personalitatea Vita de Vie, alaturi de ELECTRIC si SIMFONIC.

“Am dezbracat melodiile vechi de hainele pe care le purtau si am incercat sa le decantam intr-o forma cat mai apropiata de starea lor originara, cea de emotie. De acolo am construit cu grija si abnegatie albumul ACUSTIC. A iesit exact asa cum ni-l doream, simplu si intens. “ – Adrian Despot
 
Materialul celor de la Alex & The Fat Penguins urma sa fie prezentat publicului in cadrul unui eveniment special, dar acesta nu s-a mai tinut din cauza evenimentelor recente. Asadar, va fi prima intalnire cu fanii, dupa o pauza despre care membrii trupei spun ca a fost “prea lunga”. Cei patru pinguini si invitatii lor vor interpreta acustic piese noi, de pe albumul recent lansat, dar si piese vechi, care au adus notorietate trupei de-a lungul celor aproape 4 ani de activitate. 

“Am resimtit puternic absenta concertelor si intalnirilor cu fanii nostri. Cu toate ca am facut si noi parte din efortul de a strange fonduri prin intermediul #Solidarlocal, primul festival online din Romania, nimic nu se compara cu energia oamenilor din fata scenei. Chiar daca recomandarile oficialilor ne limiteaza la un public de 500 de persoane, speram sa umplem toate locurile, respectand distantarea sociala, si sa facem o super atmosfera. Avem nevoie de asta, atat noi, cat si fanii nostri. Ne vedem pe 17 septembrie” spune Alex, solistul si compozitorul trupei.  

Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” ,lansată în urmă cu trei ani, viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.
Recent, trupa a lansat primul sau album, Cardiosonic, pe care se regasesc 11 piese, printre care Quantum Physics, Ursul sau Somebody. Materialul a avut parte de un feedback foarte bun, atat din partea fanilor trupei, cat si din partea profesionistilor din industrie. 

Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Mircea Steriu (chitară, backing vocals) și Ionuț Tebeica (tobe, backing vocals).

 
REGULAMENT DE DESFĂȘURARE
 
• Accesul publicului este permis numai în condițiile purtării de mască (medicală sau non medicală). 
• Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul. 
• Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant care va fi pus la dispoziție de către organizator.
• Ieșirea din zona alocată se poate face doar în următoarele situații: aprovizionare cu mâncare / băutura din zonele special amenajate, deplasarea la toaletă, urgență medicală sau pentru părăsirea definitivă a zonei de eveniment. 
• Pentru a evita aglomerația în punctele de vânzare, o singură persoană va efectua aprovizionarea pentru tot grupul.
• În toate zonele de așteptare, aprovizionare și toalete, participanții vor păstra distanța de siguranță de minim 1,5m și vor purta mască (medicală sau nonmedicală).


REGULAMENT DE ACCES

• Accesul la eveniment se face cu respectarea de către participanți a distanțării de prevenție de 1,5 m între persoane.
• Fiecare participant își va dezinfecta mâinile la intrarea în zona de eveniment și va permite monitorizarea temperaturii.
• Accesul publicului este permis numai în condițiile purtării de mască (medicală sau non medicală)
• Persoanele care refuză dezinfectarea mâinilor sau monitorizarea temperaturii, cât și cele care înregistrează o temperatură mai mare de 37.3℃ nu vor avea acces în locație. În aceste cazuri, nu se returnează contravaloarea biletului de acces.
• Este interzis accesul în locație cu băuturi / alimente din afara spațiului de eveniment.
• Este interzis accesul persoanelor aflate sub influența alcoolui sau a drogurilor.
 
Biletele sunt disponibile în reteaua IaBilet si în format electronic pe www.iabilet.ro, in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în tara.
Evenimentul s-a încheiat.