
Dupa ora inceperii reprezentatiei, rezervarile si biletele isi pierd valabilitatea.
Textele lui Marian Godină sunt momente (în cel mai caragialian sens al cuvântului) din viaţa de zi cu zi, în care ne recunoaştem de îndată şi cu care oricine poate rezona. Personajele sale îşi pierd treptat identitatea şi devin exponenţi ai unor categorii sociale: parvenitul român care pleacă-n Italia, face o avere frumuşică, îşi cumpără maşină la mâna a doua şi-ncalcă legi prin ţară, pozând în mare afacerist; beţivanul care înjură mereu, dar recunoaşte când greşeşte, şi pe care n-ai cum să te superi. Pe lângă amenzi rutiere, Marian scrie şi texte care abundă de umor şi care reuşesc de fiecare dată să schimbe în bine dispoziţia cititorului, ducându-l până într-acolo încât ştergerea lacrimilor din ochi devine obligatorie pentru continuarea lecturii. Drept dovadă stau cei peste 140 000 de oameni care au ajuns să-i urmărească postările pe Facebook în mai puţin de jumătate de an de la apariţia primului text, precum şi miile de comentarii şi de accesări. Flash-uri din sens opus reprezintă volumul său de debut.
Limbajul povestirilor e frust, nefiltrat, dar cu atât mai autentic, dovedind faptul că autorul are ureche bună, reţine fidel detalii şi le redă într-o manieră directă, apăsând puternic pedala (auto)ironiei. Avem dinaintea ochilor un soi de oglindă a societăţii româneşti contemporane, în care se regăsesc cuprinşi în trafic inocenţi şi mârlani, tineri care se umflă-n pene de dragul unei femei sau bătrâni hârşiţi care „ştiu ei cum merg lucrurile în ţara asta“.
distributia: Petre Cismigiu, Florin Georgescu, Eduart Bot, Robert Topor, Adrian Pantelimon, Taylan Ozulusal, Sebastian Cirstian.