Pe 4 octombrie, ora 20:30, vă invităm să sărbătorim împreună, în acorduri de jazz, Jubileul de 30 de ani de la înființarea Centrului
Cultural German la Iași.
Vom petrece împreună această seară specială în compania Tango Transit, un trio expresiv și electrizant, care a convins publicul în peste 500 de concerte, atât în Germania, cât și străinătate.
TANGO TRANSIT este un trio de jazz din Germania, fondat în 2008, compus din Martin Wagner (acordeon), Hanns Höhn (bass) și Andreas Neubauer
(tobe). Aceștia au dezvoltat un stil original, distinctiv prin multitudinea de genuri care le servesc ca inspirație.
Definitorii și inconfundabile sunt influențele de Tango Nuevo, îmbinate într-un mod unic cu elemente de muzică clasică, funk, cajun, drum&bass.
Modul în care muzicienii îmbină energia și expresivitatea tangourilor clasice cu sound-ul modern este de neegalat: elemente ale muzicii Cajun Louisiana se amestecă în mod armonios cu stilul specific Balcanilor, muzica franceză întâlnește sunetele orientale, iar în completarea acestora apar unori chiar și tonuri de bas, wah-wah și improvizații la acordeon.
O combinație de stiluri într-o muzică energică, în același timp delicată și melancolică, care conferă unicitate și crează o experiență impresionantă când e ascultată live.