În tumultul unor vremuri tulburi, cei doi vă propun o seară de călătorie sonoră prin furtuni, de îmblânzire a demonilor interiori, o seară de găsire a liniștii și de A Fi, aici și acum, prin simțire și afundare în muzică.
Vor fi evocate teme standard jazz din song-bookul american, interpretate de voci marcante ale secolului trecut, precum Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Nancy Wilson etc., cât și cântece românești din repetoriul cult, ușor sau popular, piese pop, și compoziții proprii. Temele abordate sunt proiectate armonic şi ritmic într-o manieră proaspătă, înnoită prin viziunea arhitecturală suspendată, cosmică a pianistului Albert Tajti îmbinate cu interpretarea vocală pură, expresivă şi mângâietoare a vocii Cătălinei Beţa și condimentate de chitara invitatului special Marius(Mur) Vrânceanu.
O invitație de a lua parte la misterul unei seri romantice, de adăpostire învăluită în sunete tămăduitoare, cu sclipiri de lumină strecurându-se subtil sub piele; cu armonii zglobii și calde care îmbrățișează trupuri și inimi. Parfumul unei noi dimineți, al unui nou început.
Info și rezervări la numarul de teelfon tipărit pe biletul dumneavoastră.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.