„Trebuie să vorbim" este un spectacol de dans contemporan ce scoate la suprafață nevoia urgentă a comunicării în cuplu.
Sunt evidențiate punctele critice prin care trece orice relație, indiferent dacă aceasta se consolidează sau se destramă.
Este un performance în care textul și mișcarea se îmbină, expunând spectatorul la conflictele apărute în urma nevoii de afecțiune a partenerilor.
Un spectacol proaspăt, cu un limbaj gestual contemporan, intens.
„Trebuie să vorbim" este despre comunicarea în cuplu, despre acele lucrurile mărunte, despre tandrețe, despre dezamăgire, despre ironie, comic, absurd, realitate. Este un spectacol despre oameni tineri, în care oricine poate să se regăsească.
Distribuția:
Andrei Cristea, Teodora Tudose
Concept și coregrafie: Teodora Tudose
Muzica: Adrian Piciorea
Lumini: Nicoleta Ivan
Text original: Teodora Tudose
Producător: Asociația TEATRUL.RO / Teatrul Apropo, 2022
Durata: 50 de minute (fără pauză)
„Trebuie să vorbim" exprimă, prin replici scurte, rostite rapid și cvasi-concomitent de Teodora și de Andrei, grămadă din șabloanele care însoțesc, în zilele noastre, însoțirea dintre o fată și un băiat. Abia după ce livrează stereotipurile evului, cei doi își îngăduie timp pentru a-și chestiona sentimentele și gândurile produse de propriile individualități, nu de obiceiurile timpului pe care îl trăiesc.” (Mihai Brezeanu, LiterNet)
Proiect co-finanțat de A.F.C.N. în cadrul Festivalului Bucharest Fringe.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.