Accesul este interzis copiilor sub 14 ani.
Vă așteptăm la un spectacol despre sex, dragoste și relații complicate, bine condimentat cu umor. Scandalos, delicat, delirant prin exaltare, suav și emoționant, acest spectacol cuprinde scene ce pot face parte din viața fiecăruia dintre noi.
Două prietene față în față cu mai multe situații excepționale vă vor purta din birourile corporatiste până la mare cu cortul, sub cerul înstelat, unde se poate vorbi liber despre orice.
Veți descoperi două personaje cu sex appeal care vin în fața voastră cu experiențe de viață diferite. Altfel spus: o tânără avocată debutantă se împrietenește cu o IT-istă nonconformistă.
Alexandra vrea să salveze Universul, în timp ce Nicole a renunțat de mult la ideea de salvare.
„Cred că e unul din cele mai valoroase lucruri care vor rămâne în urma mea.
Este, între textele pentru scenă scrise de mine, poate cel mai drag, cel mai important – datorită încărcăturii afective personale care m-a făcut să îl aștern pe hârtie. Și chiar sunt convins, acum, când există o a treia versiune scenică și după ce am primit de la spectatori multe feed-back-uri emoționante – că este o poveste extrem de reușită, care poate avea un impact puternic asupra audienței.”
(Radu Popescu, regizor și dramaturg)
„Utima dorință” a fost nominalizat la Irish Embassy Award for Romanian Emerging Playwright (2010); a participat în programul european de dramaturgie ”FabulaMundi” având parte de un spectacol lectură la Milano, iar în 2022 a fost nominalizat la prestigiosul premiu ”Carlo Annoni” din peste 700 de texte în limba engleză înscrise de dramaturgi din întreaga lume.
Distribuție: Claudia Moroșanu, Nicoleta Marica
Regie: Radu Popescu
Scenografie: Nairam. Marian Văsii
Muzică: Alexandru Suciu
Multimedia: B4 (Bogdan Benea, Dragoș Mazo, Vlad Gheorghe, Bogdan Nedelcu)
Recomandare de vârstă: +14
*****
Realizat în cadrul proiectului Traversare Interzisă.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.