Z.O.B. II SKA-NK II Raizing Hell II Happy Punk - iaBilet.ro

Z.O.B. II SKA-NK II Raizing Hell II Happy Punk

SKA-NK este o trupa ce s-a format pe taramuri baimarene in vara anului 2010. Fiind amatori de muzica vesela, au hotarat ca numele formatiei sa fie o abreviere a stilurilor principale care ii definesc: ska-ul si punk-ul, rezultand Ska-nk. Mai mult, in piesele lor se observa si influente reggae sau rap. Piesele ating o gama vasta de subiecte, de la cele mai serioase, pana la versuri pline de umor sau jocuri de cuvinte indraznete.
In 28 decembrie 2011 au lansat albumul de debut “Suntem la televizor”, iar in 16 septembrie 2012, primul lor videoclip oficial la piesa “M-am saturat de ploaie”.

Printre piesele care sau bucurat de o popularitate sporita au fost si “Nu mai sta in spate” sau “Boxele, rotile”, care au fost difuzate in heavy rotation de Radio Guerrilla.

Cel mai recent videoclip official, pentru piesa “Arata-i c-o iu…” a devenit viral, ajungand in scurt timp la peste 100 de mii de vizualizari.

Anul 2015 le-a adus baietilor de la Ska-nk cel de-al doilea album – Pe Acorduri de Vara – si implicit un turneu de promovare al acestuia.
https://www.facebook.com/skaaaa.nk

https://www.youtube.com/user/SkankVideosTv

Cunoscuti pentru celebrele piese “Telenovele”, “Prietena mea”, “Printre nori”, “Cantec de dragoste” sau “Clona” si pentru stilul punk rock abordat, ZOB au participat la numeroase festivaluri din Bucuresti si din tara, deschizand concertele formatiei rock de traditie Iris in cadrul turneului lor national “Digital Athenaeum” sau concertele unor artisti straini ca Dio si Billy Idol. Din 2011, ZOB introduc un show special de Craciun -“Who Killed Santa” – devenit deja traditie in perioada sarbatorilor.
Componenta ZOB ii include pe Vlase (solist vocal, bass), Mosu (chitara, voce), Lonti (chitara, voce) si Forrest (tobe), formula ce a ramas in picioare de la infiintarea trupei in 1993.

https://www.facebook.com/zob

https://www.youtube.com/user/trupaZOB


Raizing Hell este o trupă horrorpunk/rock'n'roll, ce îmbină sonoritățile punk cu tematica filmelor, a poveștilor horror și cu imaginea specifică acestora.

Înființată în București în 2010 de Liv Decay (voce/chitara ritm, ex Howling Saints) împreună cu Oly Sinn (tobe) și Mr. Zombie (chitară) Raizing Hell este considerată a fi prima trupă horrorpunk din România.

Celor trei li s-au alăturat în scurt timp Demented Vlash (chitara bass), și, din ianuarie 2015, după ce Oly Sinn părăsește trupa, Marky B. Morbid la tobe.
Marky părăsește de asemenea trupa la scurt timp, postul de baterist fiind ocupat de Damien Thorne.

Trupa citează ca surse de inspirație formații precum Misfits, Demented Are Go, Motorhead, Blitzkid, Nekromantix și alții, alături de orice se încadrează în domeniul horror, de la filme până la imagine.

În 2011 trupa lansează EP-ul Psychoholics Unanimous și începe primul turneu național pentru a-l promova, împărțind scena cu formații precum Blitzkid, The Silver Shine, Daily Noise Club, Koffin Kats, Tazmanian Devils, The Hepcats, The Argies, A Wilhelm Scream, Scheisse Minelli, Dead Ceausescus și alții, apărând pe scenele festivalelor Padina, Free Fest și Mezdra Moto-Rock Fest (Bulgaria).

În ianuarie 2013 trupa lansează split EP-ul Chainsaw Ballads, împreună cu alte două trupe din UK, Thirteen Shots și Trioxin Cherry, sub egida casei americane Psycho A Go Go Records.

Primul album al formației, Of Ghouls And Men, înregistrat la Attic Studio, a fost lansat pe 18 octombrie 2013, în Underworld Club, împreună cu invitații speciali Voodoo Healers (GR) și Anomalii (RO), și poate fi procurat în format fizic de pe site-ul trupei, www.raizinghell.com sau de la casa de discuri germană Contra Light Records, iar in formal digital începand cu 30.06.2014.

Începând cu 15.06 2014, Raizing Hell semnează cu casa de discuri Undead Artists, din Germania.
În 2015, Demented Vlash părăsește trupa, fiind înlocuit de Pete Shadow.

În prezent, formația se pregătește să lanseze în aprilie 2016 cel de-al doilea album de studio,"Monsters Prefer Blondes", înregistrat la Taine Multimedia, de pe care au lansat deja 2 single-uri, și de turneul de primavăra împreună cu Voodoo Healers (Gr).

Dacă sound-ul rock'n'roll old school, energia din punk și imaginile evocate de filmele horror sunt pe gustul vostru, atunci trebuie să fiți prezenți la show-urile Raizing Hell!

Bilete gasiti pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet (Hard Rock Cafe, Magazinul Muzica, Reteaua SAY SHOP, Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele IQBox si Uman si pe cele 1500 de terminale self-service ZebraPay din Kaufland, Cora, Auchan, Carrefour si Mega Image din toata tara). Online puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone, ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara sau prin OP.