Aproape Înger de Andrei Slăvuțeanu@Teatrul Godot
Palatul Bragadiru - Sala Godot , București
Vineri, 9 iunie '23, ora 20:00
Aproape Înger este un spectacol ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice. Acestea au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu. Acțiunea se desfășoară într-o manieră atemporală, respectiv decuplată de orice reper temporal, dar cu intenția de a dilata fiecare moment, acompaniat de muzică.
Orice cuplu suferă o eroziune sufletească odată cu trecerea timpului
care se observă în cele mai mici gesturi, în cele mai banale lucruri
care alcătuiesc decorul fiecăruia, fie că vorbim de cel interior sau
exterior. Astfel, interstițiile dintr-un cuplu ajung să definească forma
și forța iubirii, lăsând cuvântul și gestul să intre într-un joc
complicat care presară imprevizibilul peste toată acțiunea.
Spectacolul e o invitație către lumea cuplurilor moderne, sufocate de
absența cuvintelor, de tot ceea ce nu reușim să exprimăm atunci când
abia începem să învățăm complicata artă de a trăi în doi. Muzica scoate
la iveală tot acest spațiu creat, aducând valențele unei lumi posibile,
mai bune.
Pariul e cu sine, iar Celălalt devine motivul excelent al unei călătorii
promițătoare de Viitor. O posibilă concluzie poate fi aceea că:
Pendulând în cuplu între muzică și gest, fiecare este un înger incomplet
ce-l caută pe Celălalt pentru un plan de împlinire comun.
Regia și adaptarea: Alexandru Pribeagu
PR-Media: Alexandru Filiomn
Cu: Alexandru Pribeagu, Lorena Zăbrăuțanu, Ralù Stoica, Alexandru
Tomaselli
O producței ExNovo Agency
Audiență: 12+