Concert extraordinar de colinde
Sunt oameni pe care îi așteptăm de Crăciun, chiar dacă știm că nu vor ajunge. Sunt case în care nu am mai intrat de ani de zile, dar în care ne întoarcem mereu cu gândul. Sunt glasuri pe care nu le-am mai auzit demult și îmbrățișări care ne lipsesc.
Și, uneori, e de ajuns un colind.
Un singur colind care să ne întoarcă în copilărie, la masa bunicilor, lângă cei plecați departe sau lângă cei pe care îi mai întâlnim doar în amintiri.
Pentru că, de Crăciun, dorul are un fel al lui de a aduce oamenii împreună.
„DINCOLO, APROAPE” este o invitație la o seară în care colindele vor spune poveștile pe care, uneori, noi nu mai știm să le spunem. O seară despre bucuria reîntâlnirii, despre cei dragi și despre tot ceea ce rămâne aproape, indiferent cât de departe ar fi.
Pe scenă, Paula Hriscu, invitatul special al concertului, alături de Corul de Copii UNISON – Seniorii și Corul UNISON Transilvania, sub conducerea dirijorului George Dumitrașcu, vor aduce frumusețea colindului românesc într-o întâlnire muzicală plină de căldură și emoție.

/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2Fcb%2F00000426470-c090.png)