/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fc4%2F31%2F00000354092-34da.png)
Prima ediție are loc în weekendul 4-5 octombrie, la Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, (CCAM), la Vila Albatros, o bijuterie arhitecturală aflată la marginea orașului, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale urbei.
TIM!D pornește de la nevoia de a identifica, a vorbi și a găsi soluții la problemele cu care ne confruntăm și pe care, timid, le ascundem. Pe lângă definiția cunoscută, mai precis lipsa de îndrăzneală și de încredere în sine pe care o încercăm de multe ori în relație cu sentimentele noastre, cu problemele zilnice dar și cu oamenii din jurul nostru, numele este, în același timp, acronimul pentru Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție, Dans, activități ce conturează identitatea festivalului.
TIM!D nu este neapărat despre a fi timid(ă), în sensul restrictiv al cuvântului, este mai mult despre curajul de a deveni împăcat și mulțumit așa cum ești, cu tine și cu cei din jur.
Motto-ul TIM!D este: Sunt timid și sunt ok, într-o întâlnire de două zile în care emoțiile se deschid.
Programul complet al Festivalului TIM!D:
Sâmbătă, 4 octombrie
11:00 - 13:30 (Acces gratuit)
Discuții îndrăznețe cu:
Silvia Ciubotaru – psihologă, psihoterapeută și manager cultural
Cristina Schmidt – psihoterapeută, trainer și coach
16:00 - 18:00 Ateliere (Număr de participanți limitat și intrare pe bază de bilet)
ATELIER 1: Terapie psiho-somatică „Simte-ți emoțiile, ascultă-ți corpul”, cu Oana Șerbu, psiholog
Preț atelier: 50 lei
Durată: 2 ore
Număr maxim de participanți: 20
În cadrul acestui atelier, vei avea ocazia să explorezi și să descoperi profunzimea conexiunii dintre corp, senzații și emoții, îmbinând practici psihoterapeutice somatice cu noi cercetări din neuroștiințe.
Acest atelier este pentru tine dacă…
- ai dificultăți în a identifica și gestiona stările emoționale, te confrunți cu simptome de panică, anxietate, simți deseori agitație și ai dificultăți în a te relaxa sau odihni;
- simți frecvent stare de epuizare, copleșire emoțională, dificultate în a te concentra, lipsă de motivație;
- te înfurii cu ușurință și ai comportamente agresive verbal sau fizic;
- te confrunți cu simptome și stări fără explicație medicală despre care ți s-a spus că pot avea cauze emoționale;
- ai dependențe de dulciuri, jocuri, mănânci sau consumi diferite substanțe cu scopul de a te liniști.
- ai dificultăți în relații, ți-e teama de conflicte și ai tendința de a face pe plac celorlalți în detrimentul propriilor nevoi.
Oana Șerbu este psihoterapeut integrativ pentru adulți și adolescenți. Este specializată pe traumă (practician somatic acreditat de Somatic Experiencing International, Bodynamic Foundation). Este de asemenea mentor coach în programe de dezvoltare interioară și facilitator ateliere și grupuri de suport pentru adulți și companii, pe diferite teme (anxietate, stress-management, terapia traumei).
ATELIER 2: Constelații alte intenției cu Irina Teșcan, psihoterapeut
Preț atelier: 50 lei
Durată: 2 ore
Număr maxim de participanți: 20
Un grup de lucru cu noi înșine în constelații, puțin altfel. Constelând în exterior părțile noastre interioare avem șansa profund vindecătoare să ne conectăm la esența noastră, să intrăm în relație în mod diferit cu propriile părți protectoare și să ne percepem mai clar dinamicile interne și motivațiile lor. Putem descoperi și face primii pași spre a cunoaște părțile noastre purtătoare de suferință și astfel pornim pe drumul vindecării lor.
Atenție! Fiecare dintre noi e responsabil pentru sine. Acesta este un atelier introductiv, demonstrativ, în condiții puțin diferite de un grup terapeutic obișnuit. De aceea te invit să verifici des în interiorul tău dacă ceea ce ofer ți se potrivește și se simte util. Simte-te liber/ă să spui oricând stop și să nu iei decât ce simți că îți face bine din tot ceea ce se întâmplă în jur. Părți din tine vor percepe foarte fin ce, cum, când au nevoie de detașare, ascultă-le cu încredere!
Irina Teșcan este psihoterapeut orientat spre recunoașterea și vindecarea traumei. Lucrează în Buzău din 2010 și se implică în crearea unei comunități de oameni conectați înăuntru și în afară. Irina Teșcan: „Efectele traumei se văd peste tot în jurul nostru, de la traume personale la traume societale, urmele sunt rupturi adânci în relația noastră cu noi înșine, cu ceilalți, cu natura și cu spiritualitatea. Ce bine că avem toți capacitatea să ne deschidem, să privim înăuntru, să ne primim, să ne vindecăm! Sunt continuu fascinată cât sens și câtă coerență internă au de fapt chiar și acțiunile noastre cele mai surprinzătoare, și profund recunoscătoare că oamenii au curajul să pornească în procesele lor de vindecare. Din punctul meu de vedere este cea mai valoroasă moștenire pe care o putem da lumii mai departe.”
ATELIER 3: Terapie de grup IFS „În cerc cu părțile noastre”, cu Carmen Neagu, psihoterapeut
Preț atelier: 50 lei
Durată: 2 ore și 30 min.
Număr maxim de participanți: 8
Poate că te-ai întrebat cum ar fi să stai într-un cerc în care să nu trebuiască să fii „bine” tot timpul. Un cerc unde Părțile tale – cele care se rușinează, cele care se închid, cele care au învățat să facă față cum au putut – sunt primite cu blândețe.
Terapia de grup IFS nu e un loc unde „se repară” ceva. E mai degrabă ca o pădure în care mergi încet, împreună cu alți oameni, și fiecare își ascultă ecoul pașilor interiori. Uneori se face liniște. Alteori, cineva îndrăznește să spună: „Simt că mă închid acum... o Parte din mine se sperie.” Iar ceilalți nu se grăbesc să o liniștească sau să o corecteze. Ei doar rămân martori, cu blândețe.
IFS în Cerc e o invitație la relaționare conștientă, unde înveți nu doar despre ceilalți, ci mai ales despre cum e să fii tu – în siguranță, în prezență, în creștere.
Carmen Neagu este profesor, psiholog clinician și psihoterapeut specializat în Psihoterapie Integrativă cu competențe în Terapia de cuplu conștient și în EMDR.
19:00 (Acces gratuit)
Concert Claudia Colniceanu și invitații
20:00 (Acces gratuit)
Socializare și networking
Duminică, 5 octombrie
11:00 - 13:30 (Acces gratuit)
Discuții îndrăznețe cu:
Eugen Hriscu – psihoterapeut și psihiatru
Cătălina Riznic – psihoterapeută și consilier școlar
16:00 - 18:00 Ateliere (Număr de participanți limitat și intrare pe bază de bilet)
ATELIER 1: Atelier de îmbrățișat timiditatea, cu Sabina Brândușe, actriță și art-terapeut
Preț atelier: 50 lei
Durată atelier: 2 ore și 30 min
Număr maxim de participanți: 12
Timiditatea poate fi o poveste spusă în șoaptă, dar și o resursă ascunsă care așteaptă să fie descoperită.
Fie că ai rețineri în a vorbi despre tine și nevoile tale, a interacționa cu oameni noi ori a îndrăzni să acționezi în direcția visurilor și a planurilor tale, acest atelier este pentru tine.
Prin intermediul jocurilor de rol, a exercițiilor art-terapeutice și a activităților creative (desen, colaj), vei experimenta libertatea de a-ți pune în cuvinte trăirile, de a-ți cunoaște și înțelege mai bine emoțiile și de a-ți activa resursele de curaj, încredere și bucurie.
Stai liniștit/ă, nu ai nevoie de talent artistic pentru asta.
Sabina Brândușe este actriță, psihodramatist și terapeut prin artă cu o experiență de 20 ani în lucrul cu grupurile de adolescenți și adulți. Îmbină arta cu terapia și crează un mediu blând și prietenos pentru introspecție, comunicare emoțională și (auto)cunoaștere.
ATELIER 2: Constelații ale intenției, cu Irina Teșcan, psihoterapeut
Preț atelier: 50 lei
Durată: 2 ore
Număr maxim de participanți: 20
Un grup de lucru cu noi înșine în constelații, puțin altfel. Constelând în exterior părțile noastre interioare avem șansa profund vindecătoare să ne conectăm la esența noastră, să intrăm în relație în mod diferit cu propriile părți protectoare și să ne percepem mai clar dinamicile interne și motivațiile lor. Putem descoperi și face primii pași spre a cunoaște părțile noastre purtătoare de suferință și astfel pornim pe drumul vindecării lor.
Irina Teșcan este psihoterapeut orientat spre recunoașterea și vindecarea traumei. Lucrează în Buzău din 2010 și se implică în crearea unei comunități de oameni conectați înăuntru și în afară. Irina Teșcan: „Efectele traumei se văd peste tot în jurul nostru, de la traume personale la traume societale, urmele sunt rupturi adânci în relația noastră cu noi înșine, cu ceilalți, cu natura și cu spiritualitatea. Ce bine că avem toți capacitatea să ne deschidem, să privim înăuntru, să ne primim, să ne vindecăm! Sunt continuu fascinată cât sens și câtă coerență internă au de fapt chiar și acțiunile noastre cele mai surprinzătoare, și profund recunoscătoare că oamenii au curajul să pornească în procesele lor de vindecare. Din punctul meu de vedere este cea mai valoroasă moștenire pe care o putem da lumii mai departe.”
ATELIER 3: Terapie prin dans și mișcare, cu Alexandra Cucu, dans-terapeut
Preț atelier: 50 lei
Durată: 3 ore
Număr maxim de participanți: 15
Vom explora prin dans și mișcare felul cum un Eu se întâlnește în mod direct-spontan-transparent, cu un Tu. Vom cerceta nuanțele fine ale interacțiunilor noastre cu ceilalți; distanțele dintre noi, cât de ușor sau greu ne este să ne separăm de un altul; felul de a ne mișca „împreună cu” o altă persoană; măsura în care intențiile noastre sunt transparente și felul în care ne putem modela în funcție de celălalt; care sunt limitele dintre Eu și Tu în interacțiune și ce se naște în spațiul dintre Eu și Tu. experimentat în mișcare.
Dans-terapia nu presupune a învăța o anumită coregrafie, nici nu necesită abilități corporale deosebite. Este necesară doar dorința de a lucra cu sufletul și cu corpul în mișcare – cel mai adesea, fiind vorba despre mișcare improvizată, așa cum simte persoana în momentul respectiv.
Alexandra Cucu este psihoterapeut centrat pe persoană, dans-terapeut, terapeut craniosacral și profesor de Yoga.
Este mișcătoare cu sufletul și cu corpul, cu vorbele și cu tăcerile.
19:00 (Acces gratuit)
Concert de harpă cu Evelina Andrieș
Mai multe informații despre Festivalul TIM!D:
https://ccam.ro/evenimente/festivalul-timid