Bilete Timișoara: Celelalte Cuvinte - Concert Aniversar 40 ani - 30 apr '22, ora 19:00 - Casa Tineretului - iaBilet.ro
Timișoara: Celelalte Cuvinte - Concert Aniversar 40 ani

Timișoara: Celelalte Cuvinte - Concert Aniversar 40 ani

Casa Tineretului , Timisoara
Sâmbătă, 30 aprilie '22, ora 19:00 acces de la 19:00
Evenimentul s-a încheiat.
Lansată în anii 80, trupa Celelalte Cuvinte s-a lipit de sufletul fanilor nu doar datorită metaforelor și muzicalității deosebite, ca în „Iarbă prin păr”, „Un sfârșit e un început” sau „Fără cuvinte”, (în care un aport semnificativ îl are și talentul de actor al lui Florian Pittiș), dar și pentru unicele solo-uri de chitară și tobe într-un pur heavy metal ca în „Se lasă rău”. Prin albumul „Ispita”, orădenii de la Celelalte Cuvinte pare că i-au împăcat și pe fanii care îi iubeau pentru poezia deosebită din melodiile mai vechi, dar și pe rockerii înverșunați, obișnuiți să facă pogo pe piesele de pe albumul „Armaghedon”. Celelalte Cuvinte cântă despre dor, emoții și dureri adevărate, în interpretări unice și cu timbrul inconfundabil al vocii lui Călin Pop, stârnind amintiri de neuitat în sufletul fanilor de altădată, care o considera „cea mai originală și cea mai tare trupă de rock românească”!
 
În deschiderea concertului va urca pe scenă trupa timișoreană, Sanctuar.
Evenimentul are loc în Sala de Spectacole a Casei Tineretului din Timișoara, str. Arieș nr. 19. Accesul la eveniment se face începând cu ora 19:00.
 
Bilete presale:
categoria 1 - parter: 80 lei 
categoria 2 - balcon etajul 1: 60 lei
 
Bilete la intrare (în cazul în care nu se anunță sold out):
categoria 1 - parter: 100 lei
categoria 2 - balcon etajul 1: 80 lei