Best of 50 Marius Mihalache vine pe 3 iunie 2024, de ziua mea, la Teatrul Național din București, Sala Ion Caramitru, ora 20:00, alături de oameni frumoși și plini de emoție, într-un concert unic și irepetabil, într-o călătorie despre copilul care a plecat să cucerească lumea cu o cutie de rezonanță și care s-a întors de fiecare dată acasă cu sufletul și mai înnobilat.
Aveam 10 ani când am simțit prima oară emoția scenei, mai exact prin anul 1984. Mi-am imaginat încă de atunci că lumea începuse și se va termina cu mine și cu țambalul meu. Mi-am dorit atât de mult să schimb privirea acelor oameni care îl puneau la colț. El, prietenul meu, nara povești ce trebuiau transmise lumii întregi.
Și, de atunci, am început să relatez povestea mea și a țambalului meu.
„Țambalul te iubește pentru că i-ai dat o nouă viață", îmi spunea o doamnă într-un mesaj. Da! Cred că undeva, într-o altă dimensiune, ne-am mai întâlnit și ne va fi menit să ne întâlnim și în alte vieți de acum încolo.
Știți deja povestea copilului Marius plecat din legendarul Șarpele Roșu, locul boem al „celor mai iubiți dintre pământeni”, ajuns până la Scala din Milano, la Kennedy Center, la Opera din Hanoi, la Casa Albă, pe Broadway și până la Conservatorul din Beijing. Ceea ce nu știți este că acel copil a strâns 50 de ani de poveste, de călătorii, de colaborări internaționale cu artiști renumiți, de peripeții, de zâmbete, de viață, de recunoștințe, o viață pe care Dumnezeu i-a sculptat-o în cea mai frumoasă cutie de rezonanță.
Marius Mihalache
(Copilul din aceeași cutie de rezonanță)