
Marko Glass - turneu „Mixed Feelings”
Pe 4 Aprilie, Arenele Romane se transformă în Universul MARKO GLASS, unde artistul urcă pe scenă cu piesele de pe noul său album, „Mixed Feelings”, dar și cu hiturile care l-au dus direct în topuri. Show-ul vine în încheierea turneului național de promovare al celui mai recent album din discografia artistului și promite să fie incediar.
Vino să participi la cel mai tare show urban al momentului.
Acces permis minorilor.
Minorii sub varsta de 14 ani trebuie sa fie însoțiți de un adult sau tutore legal.
Minorii cu varsta de peste 14 ani trebuie sa prezinte buletinul la intrare (Atenție: în locație, minorii nu pot achiziționa băuturi alcoolice)
Ia-ți biletul acum și hai să facem haos la Arenele Romane!
REGULAMENT ACCES EVENIMENT MARKO GLASS – Lansare Album „MIXED FEELINGS” din data de 04 aprilie 2025, Arenele Romane
ORGANIZAT DE CATRE SC FORWARD MUSIC AGENCY SRL
Următorul set de reguli se aplică tuturor participanților la Eveniment. Aceste reguli trebuie citite cu atenție. Accesul de bunăvoie în perimetrul Evenimentului implică acceptarea de către Participantului a acestor reguli.
- Accesul la Eveniment
1.1. Vă informăm că accesul în incinta Arenelor Romane se face doar în baza unui bilet valid (un bilet pentru fiecare persoană) și doar pentru spectacolul din ziua și ora indicate pe biletul achiziționat de la vânzătorii autorizați.
1.2. Biletul se va scana și se va verifica vârsta deținătorului. Un act de identitate cu poză (de exemplu carte de identitate, pașaport) poate fi cerut înainte de a permite accesul. Lipsa prezentării acestuia va determina imposibilitatea de a intra în spațiul de eveniment, chiar și în cazul în care persoana deține un bilet valid.
1.3. Biletele cumpărate, pierdute, furate, distruse sau a căror scanare este invalidă nu vor fi înlocuite, iar contravaloarea lor nu poate fi restituită. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prețul biletelor fără nicio înștiințare prealabilă. Participanții care achiziționează bilete la Eveniment după începerea acestuia vor achita prețul integral al biletului, fără posibilitatea de a solicita reduceri.
1.4. Accesul persoanelor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțiți de un reprezentant legal. Părinții/tutorii/însoțitorii sunt singurii responsabili pentru copilul (copiii) lor, chiar și în momentele când aceștia se separă, dacă va fi cazul, în incinta locației unde se desfășoară Evenimentul. Un părinte/reprezentant legal poate însoți cel mult 2 minori cu vârstă mai mica de 14 ani.
1.5. Accesul persoanelor cu vârstele cuprinse intre 14-18 ani este permis doar pe baza unui bilet valid.
1.6. Brățările de acces vor avea culori distincte pentru a diferenția persoanele minore de persoanelemajore.
1.7. Accesul in cadrul evenimentului se va realiza exclusiv ulterior verificării bagajelor si efectuării controlului corporal de către agenții de paza specializați, care vor fi desemnați in funcție de sexul persoanei controlate. Vor exista la locație atât agenți de paza de sex feminin, cat si masculin. Percepțiile personale ale persoanelor controlate, referitoare la propriul sex, nu vor fi luate in considerare in atribuirea agentului de paza care va controla persoana. In caz de divergenta, sexul persoanei controlate va fi considerat cel menționat in actul de identitate al acesteia.
1.8. Organizatorul va asigura echipaje de Politie, Jandarmerie si agenți de paza specializați in intervalul de desfășurare ale venimentului, iar participanții sunt obligați sa se conformeze instrucțiunilor acestora in vederea desfășurării evenimentului in condiții de deplina ordine.
1.9. Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza accesul persoanelor despre care se constată că se afla sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise. De asemenea, Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza accesul persoanelor a căror comportament ridică suspiciuni în privința aflării sub influența alcoolului ori al unor astfel de substanțe.
1.10. Părăsirea incintei evenimentului estepermisă, însă reintrarea se va face numai pe baza achiziționării unui nou bilet și a parcurgerii din nou a procedurii de validare a accesului, inclusiv controlul corporal. Nu se vor face excepții.
- Obiecte cu acces restricționat
2.1. În cadrul Evenimentului, introducerea sau consumul de substanțe ilegale este strict interzisă. Deasemenea, este interzis accesul și consumul de lichide aduse din exterior.
2.2. Accesul cu orice tip de armă sau obiecte contondente, susceptibile de a fi utilizate ca armă este interzis. Oricărei persoane asupra căreia se constată posesia unor astfel de arme sau a unor substanțe ilegale îi va fi refuzat accesul la intrarea în locația Evenimentului. În cazul
în care se află deja în interior, aceste persoane vor fi evacuate. Orice incident de acest tip va fi adus la cunoștința Poliției Române.
2.3. Pentru a asigura desfășurarea în condiții de ordine și siguranță a evenimentului, Organizatorul își rezervă dreptul de ar estricționa obiectivele și dispozitivele ce pot fi aduse în perimetrul de derulare a Evenimentului. Este interzis accesul în perimetrul Evenimentului cu următoarele obiecte: articole pirotehnice (artificii); cuțite, arme, bâte, sticle și alte obiecte contondente; brichete metalice; droguri/substanțe stupefiante/orice substanțe interzise; materiale inflamabile sau explozive, spray-uri; umbrele, umbrele pliabile, selfiestick-uri; orice tip de obiecte care îi pot răni alți Participanți; aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, binoclu etc.; alcool, lichide, mâncare, sticle sau conserve; spray-uri graffitti, stickere; sisteme de sunet profesionale; drone; lasere; biciclete, role, skatere; goarne și vuvuzele.
2.4. Participanții la eveniment nu vor putea avea acces la eveniment în cazul în care dețin asupra lor bunuri din cele menționate anterior. Organizatorul nu va primi in custodie niciunul din bunurile menționate anterior in vederea permiterii accesului la eveniment participanților.
2.5. Nu este permis accesul în locație cu mâncare sau produse achiziționate din altă parte decât de la agenții economici din cadrul evenimentului. În acest sens, personalul de pază are dreptul să întrebe clienții cu privire la conținutul bagajelor, să efectueze controlul acestora și să solicite abandonarea acestor produse la punctul de acces.
2.6. După caz, dacă se constată posesia oricăror obiecte consemnate în prezentul capitol, personalul de pază are dreptul (nu și obligația) de a solicita predarea acestora și depozitarea lor în locul special amenajat de personalul de securitate. Obiectele nerevendicate până la finalul evenimentului vor fi considerate abandonate și eliminate.
- Reguli de conduită în incinta locației.
3.1. Minorilor le este interzis consumul de băuturi alcoolice și țigări (inclusiv vape, țigări electronice și altele asemenea). Tuturor participanților le este interzis consumul de droguri, substanțe stupefiante sau orice substanțe interzise de lege.
3.2. Consumul de băuturi este permis exclusiv cu produsele achiziționate de la barul evenimentului, iar băuturile alcoolice vor fi comercializate numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Participanții își asumă integral responsabilitatea pentru consumul responsabil al acestor produse.
3.3. Produsele achiziționate de la agenții economici din cadrul Evenimentului nu sunt rambursabile.
3.4. Organizatorul își rezervă dreptul de a cere persoanelor cu un comportament antisocial, violent sau deranjant să părăsească locația fără a avea dreptul de a le fi returnată contravaloarea biletelor sau a produselor achiziționate. Este datoria coordonatorului de pază să stabilească ce constituie comportament antisocial, violent sau deranjant.
3.5. În cadrul evenimentului, Organizatorul asigură securitatea printr-un partener calificat și acreditat să facă acest lucru. Participanții sunt obligați să respecte agenții de securitate, să colaboreze cu aceștia și sa le respecte instrucțiunile și indicațiile, inclusiv în caz de urgență.
3.6. Participantul are la dispoziție punct de prim ajutor în interiorul locației, în cazul în care este necesar.
3.7. Clienții sunt singurii responsabili de bunurile personale. Organizatorul nu este răspunzător pentru bunurile personale pierdute, furate, stricate sau deteriorate.
3.8. În cazul în care un client sau grup de clienți încearcă să încalce prezentul set de reguli, Organizatorul își rezervă dreptul de a-l/a-i evacua din locație fără a fi returnată contravaloarea biletelor sau a produselor achiziționate și fără a fi obligat la plata oricăror despăgubiri, de orice natură, precum și de a lua orice măsură necesară pentru a preveni sau remedia încălcarea regulilor. Aceste măsuri pot duce chiar la interdicție sau la acțiuni legale.
3.9. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale sau morale) cauzate prin nerespectarea Regulamentului și va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia.
3.10. Orice contravenție sau infracțiune săvârșită de către Participanți pe durata evenimentului va atrage exclusiv răspunderea contravențională sau penală a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea acestor fapte, Organizatorul fiind exonerat de orice răspundere.
3.11. Peperioada Evenimentului, Organizatorul, partenerii Organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia Evenimentul. Participanțiii au la cunoștință că există posibilitatea de a apărea în astfel de materiale, fără a putea emite pretenții asupra unor drepturi cu privire la respectivele materiale. Organizatorul are dreptul de a folosi aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (ex. : Youtube, Instagram, Facebook etc.) și de a le utiliza în campanii publicitare fără a compensa în vreun fel participantul. În plus, prin participarea la Eveniment, participanții își exprimă acordul explicit privind prelucrarea datelor lor personale în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), în scopurile menționate anterior, respectiv înregistrarea, fotografierea și utilizarea materialelor în scopuri publicitare, fără a putea solicita compensații materiale sau de orice fel.
3.12. În caz de incendiu, cutremur sau oricare altă situație de urgență trebuie să vă păstrați calmul și să respectați indicațiile date de către personalul organizatoric.
3.13. Persoanele cu dizabilități pot beneficia de sprijinul Organizatorului in vederea facilitării participării la Eveniment.*
3.14. Participanții la eveniment au obligația să se abțină de la orice acțiuni, declarații sau comportamente de natură a pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică a lor sau a celorlalte persoane participante. Toți participanții trebuie să respecte regulile sociale, legile și obligațiile enumerate în acest Regulament. Participanților nu le este permis să desfășoare orice fel de activități care ar putea să pună în pericol sau să afecteze în orice mod siguranța sau drepturile celorlalți participanți. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale,morale sau de orice natură) cauzate prin nerespectarea Regulamentului și va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia. Participanții sunt obligați să nu distrugă bunurile aflate în incinta și în împrejurimile evenimentului.
3.15. Este interzisă orice fel de demonstrație sau manifestație de oricen atură care nu are legătură cu evenimentul și Organizatorul și care nu a fost aprobată în prealabil în scris de Organizator.
3.16. Este interzisă ridicarea de drone deasupra evenimentului.
3.17. Este interzisă aprinderea focului (amenajare de focuri, foc deschis, artificii etc.) și a materialelor inflamabile pe întreg perimetrul locației.
3.18. Conținutul, activitățile, conceptele artistice și organizatorice, procedurile de lucru interne și alte asemenea (informații, date, imagini, texte, simboluri, grafică, elemente de web design, programe și alte asemenea) sunt proprietatea Organizatorului și sunt protejate de legile in vigoare privind protecția drepturilor de autor.
3.19. Folosirea oricăror elemente menționate anterior, precum și orice alte elemente similare și care pot fi asimilate drepturilor de autor, fără obținerea unui acordprealabil în scris de la Organizator se pedepsește conform legii.
3.20. Reproducerea totală sau parțială, modificarea, transferul, distribuirea, republicarea, copierea în parte sau totală a conținutului evenimentului sau orice alte asemenea acțiuni nu sunt permisefără acordul anterior în scris al Organizatorului.
*Facilități bilete pentru persoane cu dizabilități:
Vă anunțăm că persoanele cu dizabilități severe, cât și însoțitorul acestora, beneficiază de bilet gratuit, pe baza certificatului emis de unitatea administrativ teritorială de domiciliu, cât și a cărții de identitate. Vă rugăm să contactați în avans Organizatorul pentru a primi informații despre numărul de bilete gratuite rămase disponibile în momentul solicitării dumneavoastră și pentru a face rezervare.
- Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal
4.1. Prin achiziționarea biletului și participarea la Eveniment, Participantul își exprimă acordul explicit și neechivoc pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personale de către Organizator, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) și ale legislației naționale aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal.
4.2. Datele cu caracter personal pot include, dar nu se limitează la: nume, prenume, date de contact (adresa de email, nr. de telefon), imagini foto și video capturate în timpul Evenimentului și orice alte informații pe care Participantul le furnizează în mod voluntar Organizatorului sau partenerilor săi, în legătură cu Evenimentul.
4.3. Datele cu caracter personal sunt prelucrate în următoarele scopuri:
- Asigurarea accesului și buna desfășurare a Evenimentului;
- Înregistrarea și arhivarea Evenimentului în scopuri documentare și promoționale;
- Utilizarea materialelor foto și video în campanii de promovare a Evenimentului și a altor evenimente organizate de Organizator ;
- Asigurarea securității Evenimentului;
- Respectarea obligațiilor legale ale Organizatorului.
4.4. Prelucrarea datelor cu caracter personal se bazează pe consimțământul Participantului, executarea contractului (participarea la Eveniment) și interesul legitim al Organizatorului.
4.5. Participantul are următoarele drepturi în conformitate cu GDPR: (i) dreptul de acces la datelesale; (ii) dreptul la rectificare a datelor inexacte; (iii) dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”),fără a afecta prelucrarea realizată de Organizator până la momentul exercitării acestui drept de către persoana vizată;(iv) dreptul la restricționarea prelucrării fără a afecta prelucrarea realizată de Organizator până la momentul exercitării acestui drept de către persoana vizată; (v) dreptul la portabilitatea datelor; (vi) dreptul de a se opune prelucrării, pe viitor, a datelor sale, fără a afecta prelucrarea realizată de Organizator până la momentul exercitării acestui drept de către persoana vizată; (vii) dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automatizate, inclusiv profilare; (viii) dreptul de a se adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
4.6. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate pe durata necesară pentru atingerea scopurilor menționate, cu respectarea termenelor legale de arhivare și a termenelor de prescripție aplicabile.
4.7. Datele cu caracter personal pot fi transferate către partenerii Organizatorului (ex : companii de ticketing, firme de pază, agenții de marketing), presa acreditată sau către autoritățile competente, în conformitate cu legislația aplicabilă.
4.8. Organizatorul va lua toate măsurile tehnice și organizatorice adcvate pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal și pentru a preveni accesul neautorizat, modificarea, divulgarea sau distrugerea acestora.
4.9. Pentru orice întrebări sau solicitări privind prelucrarea datelor cu caracter personal, Participantul se poate adresa Organizatorului la adresa de email: [email protected]
4.10. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica capitol, fără a fi necesară informarea prealabilă a Participanților.