RABDARICA SI MOFTURICA IN MISIUNE CU ZANA MASELUTA
După ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun, Răbdărică și Mofturică, s-au bucurat de cadoul mult dorit – praf magic invizibil și s-au pus pe treabă pentru un nou Crăciun. Jucării, cărți, biciclete, instrumente muzicale și câte și mai câte sunt fabricate cu multă atenție de cei doi, zi de zi. Nu au timp de pierdut. Insă, în toiul pregătirii, cei doi spiriduși primesc o misiune specială de la Moș Crăciun – în această noapte trebuie să o ajute pe Zâna Măseluță să colecteze dinții de lapte de la 7803 copii din... România. Mofturică – mereu încrezător și optimist – de abia așteaptă această încercare. Răbdărică – plin de energie, insă sceptic în ceea ce privește misiunea – se teme că nu vor face față rolului de... ajutoare ale Zânei Măseluță. Cât despre Zână... Ea este pe cât de surprinzătoare, pe atât de ușor de îndrăgit. De la o secundă la alta, Răbdărică și Mofturică, alături de copiii care îi însoţesc în poveste de la locurile lor din sala de spectacol, vor afla noi și miraculoase lucruri despre Lună, despre stele, despre praful magic de adormit și despre dințișorii de lapte. Aventuri noi, prieteni noi și un cer plin de stele strălucitoare. O noapte magică, pe care cei doi spiriduși n-o vor uita niciodată. Oare şi voi?
Echipa Teatrului Momolino propune copiilor de orice vârstă, cu precădere celor care au dinţişori şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţa fricilor şi să ne exprimăm emoţiile.
Regia şi textul spectacolului sunt semnate de Oana Rasuceanu, iar din distribuţie fac parte 3 actriţe excepţionale - 3 mămici minunate: Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu şi Irina Velcescu. Scenografia şi costumele sunt semnate de Doina Pop. Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino.
Spectacolul are loc la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Intrarea Monetariei (din bd. Ion Mihalache sau Kisseleff)
Parteneri: Agenda Culturala a Copiilor, Copilul.ro, Crestem Oameni.ro, GoKid.ro, Gradinite.com, , KidsSpot.ro, Lilebuba.ro, SapteSeri, Sunt Parinte.ro, UrbanKid.ro,
Biletele la acest spectacol se pot cumpara online de la www.iabilet.ro Totodată, acestea se pot achiziționa și înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile de la punctul de vânzare amenajate în spaţiul de joc din Clubul Taranului
Preţ unic: 25 lei/persoană (copil/adult). Copiii sub 3 ani au gratuitate! Al doilea parinte are gratuitate. Gratuitatile nu se cumuleaza.
Cum ne comportam in sala atunci cand venim la spectacolele MOMOLINO de la Clubul Taranului ?
- Daca nu ati apucat sa va achizitionati biletul in avans, va rugam verificati disponibilitatea locurilor cu o seara inainte, la telefonul pus la dispozitie in anunt, pentru evita supraglomerarea salii. Ne pare rau, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, in cazul in care veniti direct la sala si spectacolul este sold out.
- Ajungeti la ora corecta, de preferinta cu 15-20 minute inainte de inceperea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scena, pentru ca accesul spectatorilor in sala intarzie, iar copiii isi pierd rabdarea.
- Odata ce spectacolul a inceput, accesul in sală nu mai este permis. Valabilitatea biletului se pierde, și ne bucurăm să vă revedem la o reprezentație viitoare.- La intrarea in sală exista cuiere, unde vă incurajam să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți cu voi pe scaun, pe toata durata spectacolului.
- Primele 4 rănduri din fața scenei sunt rezervate exclusiv copiilor. Adultii vor ocupă intotdeauna locurile incepand cu răndul 5. Nu se vor face exceptii, nici in cazul parinților care aleg să-si tina copiii in spate.
- Vă rugam pastrati libere cele 3 culoare de acces in sala si nu ocupati mesele de sprijin. Eventual pot fi folosite pentru a va lasa hainele, daca cuierele de la intrare sunt deja pline.
- Odata ce ati intrat in sală, va rugam sa va ocupati locurile și să ramaneti acolo pana la inceperea spectacolului. Locurile se ocupa in ordinea sosirii, va rugam sa nu tineti locuri rezervate prietenilor care ajung mai tarziu.
- Inainte de spectacol, va rugam sa inchideti telefoanele mobile sau sa le treceti pe modul silentios. Nu lasati in mana copiilor telefoane sau alte aparate electronice in timpul spectacolului.
- Pastrati cu voi doar sticla de apa. Rontaielile, fructele se pot consuma doar inainte sau dupa spectacol. E foarte posibil sa li se faca pofta si altor copii, in plus zgomotul produs ii poate deranja pe cei din jur.
- Pentru ca fiecare spectator este important, ne dorim ca fiecare dintre voi sa se bucure de spectacol in liniste, sa auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ati ramane pe locurile voastre pana la final, evitand sa vorbiti, chiar si in soapta.