La 101 de ani de la moartea sa, opera lui Kafka rămâne dureros de actuală. „Scrisoare către tata”, una dintre cele mai personale scrieri ale lui Kafka, stă la baza acestui spectacol captivant, ce explorează relația tumultuoasă dintre autor și tatăl său. O adaptare emoționantă, realizată de Edith Negulici ne poartă într-o călătorie intensă și personală asupra nevoii de aprobare părintească și asupra luptei pentru identitate.
Traducere: Mircea Ivănescu
Dramatizare: Edith Negulici
Distribuție: Mircea Dragoman
Regia: Cătălin Bocîrnea
Scenografia: Raul Cioabă
Univers sonor: Cosmo Stanciu
Asistență regie: Rebecca Rauh
Scenotehnică: Paul Stroia
Kafka „nu e nici optimist, nici pesimist, nici idealist şi nici un sceptic. Kafka este un observator care posedă rara capacitate de a transforma realitatea în metamorfoze, în parabole, în alegorii. (…) Ne-a făcut conștienți de consecințele propriilor noastre limite, dorința noastră nesățuită de a reconstrui mereu Turnul Babel. Şi de actul disperat al perpetuei noastre experienţe sisifice“ (William Kluback)
Parteneri: Goethe-Institut București, Teatrul Evreiesc de Stat, Forumul Cultural Austriac, Asociația HEARTH, Editura Humanitas Fiction, Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Spectacolul a fost distins în cadrul Galei Rinocerul 2024 cu “Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru-document”
“Mircea Dragoman construiește un personaj antiromantic, combinând nuanțe din Hamlet, din Josef K, din Mr.K și chiar Mersault. Plonjeul în memoria personajului este un aliaj de lirism și luciditate.” Alina Maer, Scene si Cuvinte.
“Spectacolul viu şi cosmopolit se structurează într-un miniarsenal desfăşurat alert pe ecrane, prin microfoane şi alte dispozitive tehnice de comunicare, menite să ghideze spectatorii prin labirintul biografic, atenţia publicului fiind captată panoramic timp de 60 de minute.” Dinu Grigorescu, Revista Rinocerul.
“Regizorul Cătălin Bocîrnea a construit un spectacol-bijuterie, adică minuțios șlefuit pe atâtea fațete. Gândit pentru un spațiu mic, intim, detaliile capătă forță de impact. Spectacolul devine un proces, oarecum o pledoarie. Raul Cioabă (scenografia) și Paul Stroia (scenotehnica) propun o arhitectură care mobilează spațiul de joc, adaptabil.”
Marius Dobrin, Matca Literara.
