Poate părea paradoxal, dar Nu Mai Vine Nimeni nu este un cântec depresiv, trist, negativist. În versurile lui e mai degrabă vorba de realism și de autenticitate. Putem striga, dar e bine să nu uităm că strigătul nostru poate fi neascultat, pierdut în vacarmul general.
Ne putem ține departe de turmă, dar atunci cum îi găsim pe cei care, asemenea nouă, stau contra goanei ei nebune?... Și dacă e adevărat că nu mai vine nimeni, înseamnă asta neapărat că nici tu nu poți veni către altcineva?... Sau poate că această perpetuă și sisifică încercare, de-a sosi mereu în locuri, în oameni, de a-i cunoaște și de a-i lăsa să te cunoască, e prea mult. Jocul vieții e obositor. Dar poate că singurătatea împărțită îl face mai ușor de suportat. Și poate că de aceea și instrumentalul acestei piese e împărțit între strofe electro-rock și refrene grunge-punk, subliniind, prin dinamica agresivă și tonurile grave de synth, neliniștea acestei concluzii amare: nu mai vine nimeni, ești singur și liber să nu fii singur.
ROCK
ROCK
ROCK