
Teatrul Coquette prezintă domniilor voastre: "Încurcă lume". În coordonarea venerabilului regizor Cătălin Bugean, sambata, un loc cum puține mai găsești în Bucureștii de azi, loc cu vedere la stradă, în ă casă mai aleasă - la Coquette, loc umbros, cu licori vesele și mușterii amatori de chermeze, va avea loc o nouă reprezentațiune a piesii ”Încurcă lume”.
Emil Strâmbuleanu, distins avocat…Parol! familist de onoare! cu de seară dus în târg, în cărţi cade gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire la drum de seară cu o damă de verde pe care n-a putut pentru ca s-o trateze cu refuz și iaca cum ajunge distinsul acasa taman cum se mijește de ziuă afară, unde Didina, consoarta, damă bine, cu ambiț și nerv, numai ce-l așteaptă să îi iscodească lipsa ca i-a cauzat nesomn și neliniște. Așadar, cu amoru rănit și sîmțând trădarea, cucoana Didina începe răfuiala cu mișelul. În odaie apare pe nesimțite și un așa-zis amic, amicu Bungrăzescu, pare-se cunoștință veche, ce consîmte la onoarea de familist a conului Strâmbuleanu; ba chiar sosește neanunțată și consoarta amicului, o jună vaporoasă, chiar dama de verde de care s-a amorezat infamu. Vine negreșit și cumnatu, fratele Didinii, că o știe simțitoare și pentru care să nu cumva madama să își piarză uzul rațiunii.
Jupâni și jupânese, veniți dară joi pe înserat, ceasurile douazeci trecute, să asistați la reprezentațiunea dumnealor, să vă veseliți și să plecați urechea la ofurile și grozăviile cinstitelor gazde!
Bilete gasiti pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet (Hard Rock Cafe, Magazinul Muzica, Reteaua SAY SHOP,Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele IQBox si Uman si pe cele 1500 de terminale self-service ZebraPay din Kaufland, Cora, Auchan, Carrefour si Mega Image din toata tara). Online puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone, ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde in tara sau prin OP.