În Japonia anului 1940, un tânăr dramaturg de comedie se prezintă la biroul cenzorului pentru a i se aproba cel mai nou text. Fără această aprobare, premiera teatrului este în pericol, așa că toți actorii o așteaptă cu sufletul la gură.
Presiunea de pe umerii dramaturgului este imensă, prin urmare acesta este hotărât să facă tot ce este nevoie pentru a obține răspunsul dorit.
Întâlnirea dintre cenzor și dramaturg începe foarte dur, cenzorul fiind un adevărat dușman al comediei și al râsetelor. De la o zi la alta, pasiunea, creativitatea și umorul dramaturgului câștigă teren și dărâmă zidul dintre cei doi, aceștia sfârșind prin a lupta cot la cot în numele teatrului și al comediei de calitate.
Spectacolul reprezintă întâlnirea a doi mari actori din generații diferite, binecunoscutul Răzvan Vasilescu și Alexandru Voicu, un tânăr actor care a reușit deja să se afirme într-un timp foarte scurt.
“Universitatea de râsete” este o comedie inteligentă, plină de suspans și răsturnări surprinzătoare de situație. Relația dintre cei doi atinge de-a lungul spectacolului culmi neașteptate care promit să amuze dar și să emoționeze publicul până la lacrimi.

/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F02%2F03%2F4c%2F00000429990-7568.png)
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F02%2F03%2F4d%2F00000430001-d573.png)
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F02%2F03%2F4e%2F00000430010-c3b6.png)
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2Fcb%2F00000426470-c090.png)