
Brașov: Conferință - Medicina Sufletului Brașov cu Titiana Popa
Hotel Aro Palace , Brașov
Sâmbătă, 10 mai, ora 12:00
Vom aborda următoarele teme:
Forța subconștientului în procesul autovindecării
Testarea kinesiologică – metoda de comunicare cu inteligența corpului
Puterea rugăciunii în restabilirea echilibrului și armoniei dintre minte, corp și spirit
Egregorul și influența sa asupra realității personale și colective
Cuvântul ca flux de energie și informație
Intenția – energia care dă forță cuvântului și susține materializarea dorințelor
Cine este Titiana Popa?
”Sunt Titiana Popa, creatoarea conceptului MEDICINA SUFLETULUI, care are la bază vindecarea prin Cuvânt.
După mai mulți ani de practicare a Codului Corpului, creat de Dr. Bradley Nelson, sub îndrumarea domnului Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, am pus bazele unei metode noi, inovatoare, care s-a dovedit a fi un adevărat miracol, demonstrat prin miile de mărturii primite.
Această metodă ne ajută să restabilim echilibrul și armonia în minte, corp și spirit. Miracolul este că, împreună, putem crea o lume mai bună.
Cu ajutorul tehnicii EFT, ne conectăm la puterea divină pentru a accesa subconștientul, unde se află toate energiile și informațiile nefavorabile, ale noastre sau moștenite de la strămoșii noștri, care au generat dezechilibre în minte, corp și spirit.
Întâlnirea cu mine vă ajută să aveți o viață mai bună, să fiți mai sănătoși, mai organizați, mai calmi și mai ancorați în puterea divină.
Ce face metoda mea?
Te ajută să accesezi subconștientul, să observi energiile și informațiile nefavorabile care au creat dezechilibre, să le eliminăm și să introducem energiile și informațiile favorabile de care avem nevoie pentru a restabili echilibrul și armonia în minte, corp și spirit.
Această întâlnire îți schimbă viața. Modificarea este atât de subtilă încât, de cele mai multe ori, nici nu o simți imediat; vei sesiza, însă, pe loc sau după un timp, că acel simptom sau acea stare pur și simplu a dispărut.
Este în natura noastră să nu observăm starea de normalitate. De exemplu, să te simți bine este o stare de normalitate.
În sprijinul metodei, am dezvoltat o aplicație care poate fi accesată cu ușurință de oricine dorește. Această aplicație conține peste 600 de înregistrări vocale cu rugăciunile necesare restabilirii stării de normalitate.
De asemenea, cu susținerea domnului Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, am publicat cartea „Medicina Sufletului”, care explică metoda, conține mărturii și prezintă multe cazuri rezolvate.”